Am vrea să împărtășim cu dumneavoastră o mică parte din trăirile bunicului Antone, care ne-a povestit cum moara a scăpat de tăvălugul comunist al colectivizării.
“Nici nu mai știu exact din ce an e moara. Știu sigur însă că în anul 1900 era în picioare și funcționa.
Mai știu că bunicul meu a cumpărat-o cu o roabă de bani. A luat credit o roabă de bani de la o bancă din Oraștie și i-a dus, cu roaba, la alta bancă, să-i bage în contul ăluia de la care o cumpărat-o.
Pe când o gătat de plătit ratele la ea, prin 1952, tata meu s-o trezât cu comuniștii la ușă și vai Doamne ce-or făcut cu el: l-or târât după caruță, l-or pus să facă cum face cocoșul și găina, l-or bătut, l-or batjocorit în ultimul hal.
Atunci m-am luat eu și am mers la București, la domnul Gheorghiu Dej în audiență. N-am apucat să intru la el, da’ am lăsat o hârtie în care am zâs tăt ce-o pătimit tata meu, dup-aia, securiștii ăia care l-or chinuit, or fost dați afara și bagați la închisoare vreo 6 luni”.
Moara a suferit doar schimbări minore de-a lungul timpului, mecanismele care funcționau în apă, axele și lopețile roților, fiind de lemn, se stricau repede și trebuiau schimbate relativ la perioade scurte de timp cu oameni mulți și pricepuți, iar atunci s-a luat decizia de a le face din metal. Dacă doriți o întoarcere în timp la valori, tradiții și frumos, vă așteptăm cu mare drag la Moara lu` Antone!